Indiferent – Iubesc Cât Trăiesc

Aș vrea ca sentimentele să poată să se mai întoarcă.
În trecutul meu, de care-am zis că nu-mi mai pasă.
Ca poate altădată, totuși, va fi mai bine
Aș vrea să mă împiedic brusc, să cad în brațe la tine
Cine știe..
Poate o să ne întâlnim pe stradă,
Ai să te faci că nu mă vezi,
Și-mi faci sufletu să ardă
Apoi să cadă iarăși amintirea,
De atunci când beam
Sufeream, mă gândeam cum eram
Când stăteam uitându-mă în ochii tăi,
În care mă pierdeam
N-am crezut că poți fi altfel decât cum te știam
Din priviri înțelegeam că e timpu’ să dispar
Că orice aș face acum, totu’, este în zadar
Nu credeam măcar o clipă că dragostea se pierde
Însă, repede o caut, fără ea ceva nu merge,
Îmi spuneai că viața noastră are drum spre viitor
Iar acum că ai plecat mă apucă așa un dor.

Ref:
Iubesc cât trăiesc,
Sau trăiesc ca să iubesc,
Iubesc cu sufletul o bucată din femeie
Căci pe inima am lacăt și n-am nici o cheie
C-am zidit inima mea într-un suflet de femeie.
Iubesc cât trăiesc,
Sau trăiesc ca să iubesc,
Iubesc cu sufletul o bucată din femeie
Căci pe inima am lacăt și n-am nici o cheie
C-am zidit inima mea într-un suflet de femeie..

Îmi reproșai deseori că ne certăm mult prea des,
Că tu vrei liniște și că nu am de ales,
Acum înțeleg multe chestii, și chiar îmi pasă,
Ți-aș spune că e bine să ne oferim o șansă.
Știu.
Tu mi-ai spune că-i târziu și n-are rost
Eu aș înțelege că am fost un prost
Ma minți că nu-ți pasă.
Că la tine toate trec.
Apoi zimi și mie dacă inima îți bate-n piept.
Oricât ai vrea să uiți de noi Conștiința îți vorbește
„Copila mea cea dragă, băiatu’ chiar te iubește”
Apoi crește tensiunea între noi și doare,
Când tu ignori iubirea noastră cu nepăsare.
Apoi iarăși te gândești la ceea ce ne leagă
Nu e sfoară și nici lanț.
E o viață-ntreagă
E sufletul ce spune și întreabă uneori
De ce când e în fața ta simți cum te trec fiori?.

Ref:
Iubesc cât trăiesc,
Sau trăiesc ca să iubesc,
Iubesc cu sufletul o bucată din femeie
Căci pe inima am lacăt și n-am nici o cheie
C-am zidit inima mea într-un suflet de femeie.
Iubesc cât trăiesc,
Sau trăiesc ca să iubesc,
Iubesc cu sufletul o bucată din femeie
Căci pe inima am lacăt și n-am nici o cheie
C-am zidit inima mea într-un suflet de femeie..

Ai aruncat poze cu noi,
Și dai foc la amintiri.
Păi așa le vei aprinde și trăiești dezamăgiri
Ai suflet de copil și inimă de om
Amândouă te învață ce să faci când nu ai somn
Pui mâna pe telefon, formezi numărul lui
Îi spui că-ți pare rău și că totuși nu e târziu
Apoi pleci capu’ pe pernă și te gândești la el,
La nopțile în care el îți era fidel
Sătulă să te mai gândești,
Să suferi că nu-l ai aproape de sufletul tău, cu care îl iubeai
Acum poate înțelegi și tu că totu’ se iartă,
Că totu’ în iubire e ca distanța de pe hartă
Că tu când ești departe îi simți lipsa în viață
Și el îți duce doru’, departe de casă
Mulți vor vrea să vă distrugă ceea ce-ați clădit
Însă nu lăsa un prieten să te îndemne la sfârșit.

Ref:
Iubesc cât trăiesc,
Sau trăiesc ca să iubesc,
Iubesc cu sufletul o bucată din femeie
Căci pe inima am lacăt și n-am nici o cheie
C-am zidit inima mea într-un suflet de femeie.
Iubesc cât trăiessc,
Sau trăiesc ca să iubesc,
Iubesc cu sufletul o bucată din femeie
Căci pe inima am lacăt și n-am nici o cheie
C-am zidit inima mea într-un suflet de femeie.

Sensul versurilor

Piesa exprimă regretul și dorul după o iubire pierdută. Naratorul reflectă asupra greșelilor din trecut și asupra impactului pe care despărțirea l-a avut asupra sa, oscilând între speranța unei împăcări și acceptarea faptului că poate fi prea târziu.

Lasă un comentariu