Rândunea cu albă creastă,
Nu mai bate la fereastră,
Nu mai bate la fereastră
Că nu-s fată, ci nevastă,
Căci de când m-am măritat
Bărbatu-i tot supărat.
Frunzuliță de-avrămeasă,
Cine vrea să mă iubească,
Cine vrea să mă iubească
Vie-n poartă să-mi vorbească,
Să nu trimită pe altul,
Că altul umple tot satul.
Vie singur furișat
Să-i dau dulce sărutat,
Să-i dau guriță tăcută,
Să facem dragoste multă.
Decât cu bărbat urât
Mai bine cu un drăguț,
Muncim cu el împreună,
Nu te-nduri de vorbă bună,
Fie noaptea cât de mare
Că tot mică ți se pare.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința unei femei căsătorite de a avea o relație amoroasă cu altcineva decât soțul ei, din cauza nefericirii în căsnicie. Ea își dorește o relație bazată pe afecțiune și muncă, în contrast cu căsnicia ei neîmplinită.
