N-o fi, puiule, păcat
M-ai iubit și m-ai lăsat,
M-ai învățat să iubesc
Și-acum mă lași să doresc?
Măi neică din Vânători,
Greu e zbuciumul de dor,
Îți cuprinde inima,
Ce-a iubit nu poți uita.
Flăcău mândru ilfovean
Cu flori roșii pe pieptar,
Îți duc dorul de doi ani
Și te-aștept la Frumușani.
Colo-n vale la izvor,
Lângă pajiștea cu flori,
Stânjenei și liliac,
Toată viața mi-oi fi drag,
Și noaptea sub strai de stele
Să săruți buzele mele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul și dorul profund pentru o iubire pierdută. Naratorul își amintește cu nostalgie de momentele petrecute alături de persoana iubită și își exprimă speranța reîntâlnirii.