Kombat – Ultima Rugăminte

Te rog ajută-mă, nu vreau să mi se spună te urăsc
Te rog fă cumva să mi se spună te iubesc
Te rog încearcă să nu mai fii de gheață
Te rog fă-mă să mă trezesc cu zâmbetul pe buze dimineața.
Te-am rugat și nu a fost în zadar
Și cred că am învățat amândoi că în viață
Nu te poți baza pe ceea ce arată un zar
Ți-am dăruit inima mea și sper ca măcar
Două vieți să o păstrezi ca pe cel mai scump dar
Te iubesc, nu mă pot opri ca să repet asta mereu
Poate ne este, poate ne va fi și mai greu
Însă dacă vom avea încredere în noi vom răzbi în doi
Totul mai ușor va fi în fiecare zi, în fiecare noapte
În fiecare clipă, imaginea ta în mintea mea țipă
Își cere drepturile, sunt singur și departe
Tu îmi umpli serile, vreau cât mai aproape
De tine să fiu, să știu unde ești în fiecare secundă
Ca să pot fi lângă tine să te țin de mână
Și împreună să aducem soarele unde a fost umbra
și să lăsăm tot ce nu ne convine în urmă
Prezența ta mă înfioară
Ești ca o adiere într-o toridă zi de vară
Gata să mă răcorească atunci când este prea cald afară
Faci parte din micul meu univers și dacă vrei să știi
Nici un vers dar nici 1000 nu pot exprima cum îmi doresc să fie
Important este că locul tău este în inima mea și locul meu este în inima ta
Unica dorință a mea este ca totul să fie întotdeauna așa.
[Ca totul să fie întotdeauna așa..].
Acum știu că inima nu mă minte
Mai am o ultima rugăminte
Să nu am ocazia de a face încă o continuare piesei ăsteia
Știu că inima nu [nu nu nu nu] mă minte.
Acum știu că inima nu mă minte
Mai am o ultima rugăminte
Să nu am ocazia de a face încă o continuare piesei ăsteia.
Te iubesc iar asta poate fi exprimată cu greu în cuvinte
Inima nu minte, iar cel pe care îl asculți acuma spune
Exact ce simte și știi că și tu simți ca el, simțim la fel
Și uneori mă întreb dacă mai putem fi percepuți ca 2 ființe distincte
Eu cred că sunt o parte din tine, iar tu o parte din mine
Împărțim tot de la râsete la suspine, împărțim ce e rău, împărțim ce e bine
Ooooooooo. te ador. ador surâsul și dulceața buzelor tale
Ador să te țin de mână și să ne plimbăm spre nicăieri
Alaltăieri, ieri, azi, mâine, întotdeauna
Și luna cred că ne adoră și ea, ne luminează calea
Dacă mai e nevoie să o spun încă o dată o spun
Te iubesc, și aș vrea să fii numa a mea
Să nu te împart cu nimeni atât timp cât trăiesc.
Acum știu că inima nu mă minte
Mai am o ultima rugăminte
Să nu am ocazia de a face încă o continuare piesei ăsteia
Știu că inima nu [nu nu nu nu] mă minte.
Acum știu că inima nu mă minte
Mai am o ultima rugăminte
Să nu am ocazia de a face încă o continuare piesei ăsteia.
Told u that i can’t stop…

Sensul versurilor

Piesa exprimă o dragoste profundă și devotament față de persoana iubită. Vorbitorul își dorește o relație eternă și exprimă teama de a pierde această conexiune specială, cerând ca relația să continue și să nu fie nevoie de o continuare a piesei, sugerând că nu vrea să existe suferință sau despărțire.

Lasă un comentariu