Keri feat Rashid & Dj Undoo – Orașul Meu

E 2009, o dimineață oarecare,
Mi se vede pe față pofta de viață, e uimitoare.
În stânga o am pe ea, doarme nepăsătoare,
Parcă purta altceva aseară sau mi se pare.
Nu mai am stare.
Mă ridic în picioare, privesc pe geam, se anunță soare.
Pe strada mea clădirile devin mai clare.
Îmi sună telefonul, și sună on & on
Și nu-i vreo păsărică, e Byga la telefon.
Cu-o voce răgușită îmi spune: Bahtalo,
Frate, c*cat de urs, te iau cu mașina yo.
Sună bine, da. Și mai bine e că n-am carnet.
Stau în dreapta relaxat cu geamul lăsat:
– Mergi încet frate, vreau să văd orașul tot
Acum cât încă mai pot. Calc-o nu oprim la stop.
E destul loc în mașină, lasă-mi sticla de tequila,
Faci stânga la prima, trecem să-l luăm pe Phila.
Sunt lucruri ce se-ntâmplă mai mereu,
În orașul meu, în orașul meu.
Sunt lucruri ce se-ntâmplă mai mereu,
În orașul meu, în orașul meu, în orașul meu.
Păi dacă-i competiție mergem așa juma’ de zi
Facem din blocurile gri, jocuri de culori mai vii.
Din poluarea fonică – operă simfonică,
Foamea de artă pentru noi e boală patologică.
Și pare logic că asta e opțiunea străzii
Graffuri date pe pereți zugrăvesc steagul brigăzii.
Deja antologică muza, ne hrănim cu spirit,
Nu halim scuza: Hip-hop is that bitch, beat it!
Rulăm în continuare fără destinație
Pe rute necunoscute, prin aglomerație.
La ore de vârf, ne strecurăm cu grație
Prin traficul infernal, mii de pietoni și agitație.
Și știi ce-mi place cel mai mult când privesc la orașul meu?
Ramâne același chiar dacă pretind că-l schimbă mai mereu.
Respir același aer, murdar prin definiție.
Presimt c-o să rămână așa, dar asta-i doar o premoniție.
Sunt lucruri ce se-ntâmplă mai mereu,
În orașul meu, în orașul meu.
Sunt lucruri ce se-ntâmplă mai mereu,
În orașul meu, în orașul meu, în orașul meu.
Minute trec, ore trec și soarele dispare
Noi ne mișcăm atât de încet de parc-am face-o în reluare.
Și parcă nu știu cum să-ncep, ca să sune cât mai tare
Ce descriu, cum să scriu ce urmează în continuare?
Nebun să fiu, dacă n-am intrat în stare,
Și-acum că noaptea s-a lăsat, am orașul la picioare.
Cu mii de lumini, mii de străini, totul miscare,
Mii de asini ce se întorc de la muncă obositoare.
Zeci de tramvaie ticsite până la refuz,
Oameni ce-aleargă să prindă ultimul autobuz.
O lume întreagă, ce se consumă chiar în fața mea,
Transformată în mod hidos în jucăria altora.
Mă întorc în stradă, la lucruri de pe strada mea,
Aceeași brigadă, același colț, aceeași cafea.
E Craiovița, Craiova, mai exact Oltenia.
Eu Rashid, C. I. A, ne mai auzim. Pa pa!