Fiecare dimineață mă surprinde cum,
Mă gândesc la cafea ca un nebun.
Aș vrea să o privesc și-aș vrea să-i spun
Că tremur acum și inima mea mă crede nebun.
E finuță fată, pielea ca ciocolata
Cu manichiura făcută frumos ce m-a dat gata
Și-atunci când m-a servit, în ochi m-a privit
S-a blocat un pic, apoi mi-a zâmbit.
Parcă mă vrăjea din priviri și nu-nțelegeam
De ce mă urmărea mereu când pe ușă intram,
Eram băiatul care îi dădea doar bună
„Bună! Credeam că ce se-aseamănă se-adună!”
Problema era bagabonteala mea, atitudinea mea
Că n-o ardeam la fel ca altcineva.
Probabil s-a speriat și a rămas așa
Dar nu uita, te rog frumos nu mă confunda!.
Refren x2.
Privirea ei în fiecare dimineață
Ma trezea cu chef de viață
Și vedeam în ochii ei
Esența mea, esența ei.
Au trecut vreo 3 săptămâni și-am abordat-o
Am râs puțin cu ea și am rugat-o
Să iasă cu mine în oraș, să discutăm
Să ne privim puțin și să cochetăm
Da’ prinsă-n anturaj, parcă fără curaj
Se simțea exact ca într-un film de scurt metraj
Îi plăcea în peisaj, da’ viața ei era altfel
Eu nu eram la fel, eram mult prea rebel
Și credea că nu se potrivea
Atitudinea ei cu atitudinea mea
Dulce ca ea, esență de cafea
În fiecare zi pe ascuns mă urmărea
Da’ nu s-a prins cine sunt și cum sunt
A calculat greșit fiecare cuvânt
Ea nu știa ce vrea de fapt
Eu mi-am luat bagajele și am plecat, pa, te-am pupat!.
Refren x4.
Privirea ei în fiecare dimineață
Ma trezea cu chef de viață
Și vedeam în ochii ei
Esența mea, esența ei
Sensul versurilor
Piesa descrie atracția naratorului față de o fată care lucrează la o cafenea. El este fascinat de ea, dar simte că există o barieră între ei din cauza diferențelor de atitudine și stil de viață.