Ninge cu vorbe secate
Când iarna e grea
Și viscolul bate
Ninge cu vorbe secate
Și iarna e solitară
Când ninge cu stele
De gheață pe-afară
Și iarna e solitară.
Refren: Tu ești muntele alb
Pe care urcăm
Și-nălțimile tale ne cad la picioare
Tu ești muntele alb
Tu ești visul meu alb
În care mă-mbrac
În miresme de crin și de liliac
Tu ești visul meu alb.
Ninge cu vorbele tale
E iarna fierbinte
Ca o rugăminte
Ninge cu vorbele tale
Și te-aș iubi în ianuarie
Ca pe-o floare de crin
Ca pe-o stea căzătoare
Și te-aș iubi în ianuarie.
Și-mi păstrez jurământul
Să fiu biata frunză
Ce-o leagănă vântul
Și-mi păstrez jurământul
Iar tu rămâi ca o sete
Pe care s-o sting
Când amurgul începe
Iar tu rămâi ca o sete
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de dor și admirație față de o persoană idealizată, comparată cu un munte alb și un vis. Iarna și ninsoarea creează un cadru melancolic, accentuând intensitatea sentimentelor.