Spații închise, nu mi-e frică de ele
Nu mi-e frică de oameni
Și nici, nici de gurile rele, ah
Nu mi-e frică să te pierd
Nu mi-e frică de tine
Nu-mi este frică de ce-mi faci tu
Dar mi-e frică de mine
Mi-e frică de mine.
Nu mă pot controla
Sunt vulcan în proces de erupere
Vreau să te am în exces
Și tu nu mă saturi
Ești defect, minciuna ta dulce
Este drogul meu perfect.
Minte-mă, îmi place, ține-mă pe ace
Vreau să scap de tine
Dar ceva mă ține, dar ceva mă ține
Ca tămâia tac, nu știu de ce o fac
Dar gura nu-ți mai tace
Minte-mă, îmi place
Minte-mă, îmi place.
Minte-mă, îmi place
Minte-mă, îmi place..
Dacă adevărul doare
Eu aleg minciuna
Tu ai de unde să alegi dar.
Tu pentru mine ești unul
Și aceleași povești
Zi de zi le-ascult
Și minciuna ta o înghit
Dar te iubesc prea mult
Da’ te iubesc prea mult.
Nu îmi spune nimic
Adevărul e crunt, nu vreau explicații
Niciodată n-am vrut
Da’ dacă vrei să pleci
Nu îți cer socoteală
Minte-mă sunt de-a ta
Dar întoarce-te diseară.
Minte-mă, îmi place, ține-mă pe ace
Vreau să scap de tine
Dar ceva mă ține, dar ceva mă ține
Ca tămâia tac, nu știu de ce o fac
Dar gura nu-ți mai tace
Minte-mă, îmi place
Minte-mă, îmi place.
Minte-mă, îmi place
Minte-mă, îmi place..
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație toxică în care naratorul este conștient de minciunile partenerului, dar le acceptă pentru a evita durerea adevărului. Există o dependență emoțională puternică și o incapacitate de a se desprinde, chiar dacă naratorul își dorește acest lucru.