Dau însetat, îți par sedat când dau setat pe track
Când separ, secat de vlagă sau energii cu orice nervi din cap
Ăștia se bat pe topuri, vor cu toții locul
Întâi dar mai întâi tre’ să-și găsească locul
Fără să încerce să facă furori
Mai bine să tacă o vreme și să stea cuminți în banca lor
Concentrați pe teme ca niște elevi silitori
Și apoi ușor poate vor putea face ceva folositor
Eu dacă scuip cuvinte până mor,
Tu ține minte ce spun și ridică o mână sus pentru ajutor!
Că dau de zori, pe beatul ăsta zbori
Și ca și când cobori, e culmea dar rămân tot cu capu-n nori
Așa cum cred, înțeleg tot
Așa cum cred, știu că nu poți să guști plăcerea fără să dai un minim de efort
E un sport epuizant, halucinant, maxim de stresant
Până găsesc sunet curat în atâta zgomot de fond
Și văd prea mult zgomot în fond, socotesc, storc
Gându’, repede-l scot, tot ce am în stock, dau stop
Joc ca un atac de cord, iar asta nu-i atac,
Dar nu taggez lucruri cu care nu sunt de acord, ba
Când am o vorbă de zis, mă degajez,
Caut o tobă, proiectez un gând și caut sens
Mă dezvolt intens deși poate tu nu vezi,
Că lucrez lesne când lansez cuvinte fără stres
Oricând mai am o vorbă de zis, mă degajez,
Erup, mă rup de lume, plec departe și visez,
Mă deconectez până când încep să mă trezesc
Și realizez că pot să spun „fă totul așa cum crezi”.
Din greșeli înveți, din greșeli descoperi stilu’ cert
Mai bine să prind lăcuste decât să dau bani pe viermi,
Așa cum crezi, eu mă mișc, nu țin cont de gazdă
Te iert, nu-mi vinzi gogoși de ieri la preț de astăzi.
Că speedu’ pastă, las beatu’ așa și s-ar putea să fii c***’ pe o noapte albă în casa la te miri ce zdreanță
Fratimiu în față, deschide-mi drumu în viață!
Așa cum cred eu, piața-i falsă, avans plus loc de veci, citații
Lovesc cu 3 ceasuri rele ca martea
Alții, nemulțumiți și d-asta nu vor partea
Vor per total cu o marjă de eroare mică
Ca să se întâmple, te faci frate cu dracu’ să treci podisca
Așa cum crezi, sunt gata să încep să mă relaxez, să mă dedublez
Nu mai vorbim de bani, nu mai vorbim de pont
Nu mai vorbim de gardă, vorbim doar de ego-ul apreciat de proști
2016 înconjurat, așa cum crezi, așa cum sunt, așa mă împac
Dau cu big up la beat manaf, m***s pe anaf
Așa cum crezi, așa o fac
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre importanța autenticității și a perseverenței în urmărirea propriilor idealuri, ignorând zgomotul și presiunile externe. Artistul îndeamnă la încredere în sine și la învățare din greșeli, subliniind că succesul necesită efort și depășirea obstacolelor.