N-am pace, nici viciu,
mă trosnesc în lințoliu;
al corpului tortură -:
m-a distrus, perfectându-mă.
Câinii Luna latră:
îmi vor gâtul, pomană,
mă mușcă tare, să scâncesc,
surâd – iar ei scâncesc;
cu sublimă grandoare
văd propria devorare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de neliniște și suferință, în care personajul se simte torturat și devorat, dar găsește o formă de sublimare și perfecționare în această experiență. Este o acceptare stoică a propriei distrugeri.