De-aș ști că mă duc în Rai
Mi-aș face cocie și cai,
Raiul nu l-oi căpăta
Că mi-o fost dragă lumea.
Până-i lumea de-ar trăi
Cine mi-o făcut ochii,
Ochii mei îs meșteri mari
Trec prin om ca doi jandari.
Nu mi-l scoate Doamne-n cale
Pe bărbatul mândru tare
Că mă calcă nevoile
Până-i împart dragostile.
Duminica la higheghe
Badea lângă mine șede
Și mă prinde de cojoc
Și mă huțuță că foc.
Când joacă bihoreanul
Țipă jos și sumanul,
Și se bate pe picior
P-îngă poale de fuior.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o nostalgie pentru viața trăită și o atracție către plăcerile lumești, chiar și în detrimentul unei vieți spirituale. Versurile evocă imagini ale dansului și ale iubirii, sugerând o preferință pentru experiențele pământești.