Am plecat, Doamne, prin lume
Că am fost copil sărac
Să ajung o dată mare
Și să fiu un om bogat,
N-am dormit o noapte-n somn
S-ajung mare, să fiu domn,
De mi-a ajuns la os cuțitul
Nu m-a știut nici pământ.
Am fost tânăr și sărac,
Mi-a intrat norocu-n sac,
Am pus bănuți peste bani,
Dar mi-am făcut și dușmani,
Prietenii mi-au fost aproape,
Dar m-au lovit pe la spate,
Mulți or vrut să mă doboare,
Dar stau bine pe picioare.
Satul meu de altădată
Nu-l mai găsesc niciodată,
Nici pe mama să mă cheme
Să-i mai duc un braț de lemne,
Pe ulița satului
Nu văd pruncii nimănui,
Când eram la măicuța
Era plină ulița.
M-așteptai, măicuță dragă,
Cu clisă și pită albă,
Mă strângeai la pieptul tău
Să nu-mi fie-n lume greu,
M-așteptai sâmbăta-n poartă
Și-mi puneai hainele-n ladă
Le stropeai cu busuioc
Să am pe lume noroc,
Voi, copii ce-aveți părinți,
Nu-i lăsați, nu-i părăsiți.
Refren:
Alții au avere mare,
Unii n-au un pumn de sare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul de copilărie și de satul natal, amintindu-și cu drag de mama și de vremurile simple. Vorbește despre greutățile vieții și despre importanța părinților.