Strigătură:
Mănânce-te focul, lume,
Și pe cine ți-o pus nume,
Că ți-o pus floare de dor
Să iubesc și-apoi să mor!
Am plecat de mic în lume
Ca să-mi fac un mândru nume,
Doamne, mult am mai muncit,
De la lingură-am pornit,
Am picat, m-am ridicat,
De la nimeni n-am luat,
Cu două mâini de la mine
Mi-am făcut avere-n lume.
Când am fost copil sărac
Tare-am vrut să fiu bogat,
Dar amu când îs bogat
Mai bine era sărac,
Am picat, m-am ridicat
Și de praf m-am scuturat,
Trag cu dinții, fac ce pot
Că lumea nu stă pe loc.
Sărăcia te doboară,
Bogăția de omoară,
Cât de multe poți să strângi
Tot c-o lingură mănânci,
Omul îi făcut pe lume
Să treacă rele și bune.
Am plecat cu clița-n straiță
Și nu m-am lăsat la viață,
Printre spini și bolovani
Am trecut peste dușmani,
Am picat, m-am ridicat,
De la nimeni n-am luat,
Cu două mâini de la mine
Mi-am făcut avere-n lume.
Omule, cât ești de mare
Și-ai ajuns astăzi bogat,
Dar să nu uiți niciodată
Că ai fost copil sărac,
Am picat, m-am ridicat,
De la nimeni n-am luat,
Cu două mâini de la mine
Mi-am făcut avere-n lume,
Am picat, m-am ridicat,
De la nimeni n-am luat,
Doamne, mult am mai muncit,
De la lingură-am pornit.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui om care a plecat de jos și a muncit din greu pentru a-și face un nume și o avere. Cu toate acestea, bogăția nu-i aduce fericirea deplină, amintindu-și cu nostalgie de simplitatea vieții de copil sărac și subliniind că, indiferent de cât de mult strângem, tot cu o lingură mâncăm.