Floarea Calota – Haida, Haida, Frățioare!

Haida, haida, frățioare,
Pe la casa dumitale
Că mâine mai trebuim
Tot pe-aicea să venim
Să bem, să ne veselim,
Ca frații să ne cinstim.
Haida, haida, frățioare,
Să mai punem în pahare,
La mulți ani cu sănătate,
Mult noroc și spor la toate,
Beau la vin, mănânc la pâine,
Ochii-mi fug, neică, la tine.
Bună seara că n-am vreme
Și-am să vin dacă-mi faci semne
Nici pe drum, nici pe șosea,
Eu am poteceaua mea,
Neică, ce pământ te ține
Să nu mai vii pe la mine?.

Recitativ:
Doamne, să nu zică-ntr-o zi:
„Mă ține pământ cu iarbă,
Cum să vin dacă n-am treabă?”.
Bună seara și-aș pleca
Nu mă-ndur de dumneata,
Bună seara și m-aș duce
Nu mă-ndur de gură dulce,
Că ți-e gura ca mierea,
Ca rachiul vinerea
Când îl bea toată lumea
Seara și dimineața.

Sensul versurilor

Piesa este un cântec de petrecere ce celebrează prietenia și bucuria de a trăi. Versurile exprimă dorința de a petrece timp cu prietenii, de a bea și de a se bucura de viață, dar și un flirt jucăuș.

Lasă un comentariu