Of, of, of, of, și nu mai pot!
Fă, dadică!
Trage bobii, spune tot!
Să vie puiul la loc!
Toată noaptea n-am dormit,
Uite-așa m-am perpelit!
Și când am mai ațipit,
Glasul lui l-am auzit!
Din gurița lui zicea:
Mândro, boboceaua mea,
Din gurița ți-aș bea bere,
Și din sân ți-aș mânca miere!
Of, of, of, of, și nu mai pot!
Fă, dadică!
Am fost și la nouă popi,
Și m-am spovedit la toți!
Popii toți m-au ascultat,
Dar eu nu m-am ușurat!
Și de-așa mare durere,
Nu mă mai țin pe picioare!
Da-mi, Doamne, zile să zac,
Pe brațele cui mi-e drag!
Să-mi puie mâna la cap,
Să mă-ntrebe de ce zac!
Of, of, of, of, și nu mai pot!
Fă, dadică!
Fă ce poți și știi mai bine
Și-adu-l înapoi la mine!
Să-i descânți în zi de marți,
Joi să-l arzi la ficat,
Vineri să-l oblojesc,
Sâmbăta să-l lecuiesc!
Duminica să-l iubesc,
Să știu, dadă, că trăiesc!
Luni pe brațe l-aș culca,
Dadă, dădișoara mea!
Sensul versurilor
O femeie disperată cere ajutorul unei vrăjitoare (dadica) pentru a-și aduce iubitul înapoi. Ea este dispusă să folosească magia și descântecele pentru a-l recuceri, fiind cuprinsă de dor și neputință.