Vino-ncoa, dada Ioana,
Da-mi un leac, vreo buruiană,
Of, of, of, of!
Să mă oblojesc la rană, dada!
Că d-aseară până-n zori,
De trei ori era să mor!
Că arde inima-n mine
Ca un cucolaș de pâine, dada!
Niciun praf de farmacie
Nu mi-aduce leacul mie, dada!
Și să rabzi, dada, cât poți, of,
Să nu-mi dai taina la toți, of!
Că și eu, de-atât răbdat,
Limba-n gură mi-a crăpat, dadica!
Caută iarba fir cu fir, of,
Să-mi găsești un rozmarin, of,
Of, of, of, of!
Să-l arunc la neica-n sân, dadica!
Să-l arunc la neica-n sân,
C-are minte de copil!
Nici nu vede, nici n-aude,
Nici cu vorba nu-mi răspunde, dada!
Eu de când l-am îndrăgit
Are chipu’ zugrăvit, dadica!
Pe trup numai toale bune, of,
Iese-ncremenit la lume, of,
Pe cărare pardosită
Cu umbrare de rachită, dada!
Mai bine du-te de-i spune, dada,
Că zăbavele nu-s bune, dada,
Of, of, of, of!
Că zăbavele nu-s bune, dada,
Că puicuța-i duce doru’
Și mi-a-ntelenit ogoru’!
Că de nu e cine nu e,
Că puiu’ nu mă mângâie, dada!
Că de nu e cine nu e,
Viața-mi rămâne pustie, dada!
Când îl văd mă trec fiorii, of,
De la tălpi, la subțiori, of,
Când îi văd chipu’ frumos,
Mă junghie pan’ la os, dadica!
De mi l-ai aduce mie,
Ți-aș face pomeni de vie, dada!
Sensul versurilor
O femeie îndrăgostită cere ajutor pentru a-și vindeca suferința cauzată de indiferența celui iubit. Ea caută un leac și se plânge de faptul că iubitul ei nu o bagă în seamă, iar viața ei devine pustie fără afecțiunea lui.