Foaie verde peliniță,
Ce-am auzit, neiculiță?
C-aseară ședeai pe prag,
Și te pieptănai pe cap.
Și ședeau ‘naintea ta,
Sora-ta și maica-ta.
Neiculiță, ce-ți spuneau?
Că-ntruna te mustrau!
Să nu mă iei de nevastă,
Că n-aș fi de viță albastră.
Ajungă-te-un dor și-un drag,
Să stai toată ziua-n prag!
Eu, puicuță, te-aș lua,
Dar mi-a spus vecina ta
Că aude-n miezul nopții
Scârțâind țâțâna porții!
Om am fost, dar m-am stricat,
Gura lumii m-a mâncat!
Rău îmi pare c-am crezut!
N-am ce face, a trecut!
Să nu crezi că te-am urât,
Mai tare te-am îndrăgit!
Cine strică dragostea,
Să n-aibă parte de ea!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul unui bărbat care a renunțat la o relație din cauza bârfei și a prejudecăților sociale. El își exprimă dragostea încă vie, dar și resemnarea față de pierderea suferită, blestemând pe cei care au distrus dragostea.