Verde și-o lalea,
Mai în jos de Siliștea,
La crâșmă la Beuca
De pe vremea lui Cuza
Beau bogatul și săracul,
Beau stăpânul și argatul
De se minunează satul
Și bogatul ce-mi striga:
– Ia vino crâșmare-ncoa
Adă vinul cu litra,
Adă mie vin de-un ban
Să beau cu ăl sărăcan!
Sărmanul când auzea
La crâșmar și el striga:
– Ia fă-te nea Lică-ncoa,
Adă vinul cu vadra,
Adă vin și adă vin
Tocmai de la Mavrodin,
Adă mie vin de-un zlot
Să-l beau cu bogatul tot,
Adă vin de Teleorman
Și de plată n-ai habar!.
Bogatul când auzea
Tare se mai supăra,
La sărac se repezea
De mintean că mi-l lua:
– Băi sărace, sărăcilă,
De ce vrei să-mi faci în silă?
Tu să nu te pui cu mine
Că n-ai cămașă pe tine,
Tu n-ai turme mari de oi,
Tu ai turme de nevoi!
– Măi bogate, bogățele,
Dacă ai averi de-acele
Nu te mai mândri cu ele,
Că averile de frunte
Sunt ca un izvor de munte
Astăzi curge și îneacă
Mâine șade și-apoi seacă,
Tu ai turme mari de oi,
Eu am turme de nevoi,
Mai am, neică, și-un topor
Ce mi-e mie frățior
Și când se-nvârtește-n vânt
Cad bogații la pământ,
Eu de-oi prinde vreun ciocoi
Îl jupoi să-l fac cimpoi
Să-mi doinesc ale nevoi,
Și de-oi prinde vreo cocoană
O omor și-o fac pastramă.
Măi crâșmare, măi crâșmar,
Adă vin de Teleorman
Și de plată n-ai habar,
Că săracul când cinstește
Varsă sânge și plătește!
Sensul versurilor
Piesa descrie un conflict între un bogat și un sărac la o cârciumă, evidențiind diferențele de avere și atitudine. Săracul își exprimă frustrarea și amenință cu violența, subliniind efemeritatea bogăției.