Mi-a venit de-atâtea ori
Să beau otravă să mor,
Dar mai stau și mă gândesc
De ce să mă otrăvesc
Când am zile să trăiesc
Copilașii să mi-i cresc
Și norocul să-mi găsesc.
Măi noroace luminate,
Să mă judeci cu dreptate
Că de-ai fi mai mult prin lume
M-ai fi găsit și pe mine
Obosit de cale lungă
Cu doi arginței în pungă,
Norocel, noroc, noroc!.
Dacă vrei ne facem frați
Albi ca niște împărați,
Ori două mândre cicori
Să-nflorim de două ori,
Iarna sub zăpadă grea
S-așteptăm primăvara
Să n-avem inima rea.
Că nu-ți cer vreun lucru mare
Să-ți fie cu supărare,
Du-te la mine-n grădină
Peste flori să faci lumină,
Că floarea de lămâiță
S-a făcut călugăriță,
Tristă-i ca o peliniță.
Firele de leuștean
Le găsești negre buștean,
Le găsești negre buștean
Că nu-s udate de-un an,
Firele de busuioc
Le găsești plângând cu foc,
Norocel, noroc, noroc,
Sărută-l pe busuioc
Și rămâi cu noi pe-un loc,
Norocel, noroc, noroc!
Sensul versurilor
Piesa exprimă lupta cu gândurile negre și dorința de a depăși momentele dificile, căutând norocul și bucuria în lucrurile simple, precum familie și natură. Este un apel la speranță și la găsirea luminii chiar și în cele mai întunecate momente.