Ține-mă, viață, pe lume
Pe-un loc mic și fără nume,
Nu mă da la casă mare
Cu ferestre fără soare.
Casa mare e spoită,
N-are inimă să simtă,
Cu culoare de pământ,
Mi-ar fi frig, mi-ar fi urât.
Să nu mă dai vântului
Că n-am pribegia lor,
Să nu mă dai pietrelor
Că eu n-am răbdarea lor.
Dă-mi putere omenească
Să-mi ajut pruncii să crească
Să le cos hăinuțele,
Să le țin mânuțele,
Că am viețuit degeaba
Dacă-i las mai mici ca iarba.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința unei mame de a proteja și crește copiii într-un mediu sigur și iubitor. Ea cere putere pentru a face față greutăților vieții și a nu-și lăsa copiii vulnerabili.