Neica și-a mutat conacul
Pe dealul cu liliacul
Dar nu l-a mutat de bine,
De focul ce arde-n mine,
Când se-aprinde dor de leac
Arde floarea-n liliac.
Amară-i frunza de nuc,
Greu e dorul care-l duc,
Dulce e frunza de fag,
Amar dorul care-l trag,
Izvorăște din pământ
Cât bănuțul de argint.
Vine cu luna-n ogradă
Când cosesc pelin și nalbă,
Cu soarele pe maidan
Îmi înșiră la mărgean,
Bob cu bob îl tot înoadă
Ca să-i fiu pe viață roabă.
În credință de știam
Câte-o să pățesc pe an
Liliac nu mai purtam
Nici în sân, nici la tulpan,
Nici la gâtul cu mărgean
Și-acum nu mai suspinam,
Iișoara-i foc pe trup,
Cum să-l sting că e prea mult?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și suferința unei femei în urma unei iubiri pierdute. Ea se simte legată de amintiri și regretă că nu a știut dinainte cât va suferi, lucru sugerat de simbolurile naturii și ritualurile descrise.
