Hai, hai, ține minte de la mine,
Măi neicuță Constantine
Hai, hai, n-o să trăiești cât pământu’
Și-o să mori când ți-o fi rându’
Roagă-te la Dumnezeu
Să facă pă gându’ meu, măi
Să-mi dea zile să trăiesc,
Bine să te oblojesc, măi
Dragostea de văduvioară
Ca mâncarea dulcișoară
Îți merge la inimioară
Frica nu te mai doboară
Nu ți-e teamă de păcate,
Nici de viață, nici de moarte. Zi-i mă.
Hai, hai, măi Costică, măi Costică
E bine cu nevestică
Hai, hai, dar să ai și-o ibovnică
Fie cât de mititică
Mai dai seara pă la ea,
Nu te știe nimenea, măi
Că te ia de mânușiță
Și te pupă pă guriță
Te ia și te bagă-n casă
Îți taie pâinea pă masă
Frige o găină grasă
La necazuri nu te lasă
Și ocaua-i plină-rasă
Ea e bună și frumoasă.
Hai, hai, Costicuță, Constantine
De ce mă omori cu zile
Hai, hai, eu sunt blândă și sunt dreaptă
Și las poarta descuiată
Las fereastra destupată
Vino cum veneai odată
Cu dragoste, da’ curată
Să mă vezi cum sunt culcată
Dac-oi fi culcată bine
Vino și tu lângă mine
Dac-oi fi culcată rău
Caută-ți de drumu’ tău
Și du-te cu Dumnezeu
Eu rămân cu focu’ meu.
Sensul versurilor
Cântecul prezintă o perspectivă umoristică asupra relațiilor, sugerând infidelitatea ca o componentă a vieții. Versurile explorează dragostea, dorința și acceptarea destinului.