Cine n-are dor departe
N-așteaptă la poștă carte,
Că la poștă carte nu-i,
Numai dorul badelui.
De când, bădiță, te-ai dus
Mărgelele nu le-am pus,
Nici inele n-am purtat,
Nici cu altul n-am jucat.
Măi bădiță bihorene,
Hai la mama de mă cere,
Că m-oi face mânioasă,
Dar veni-oi bucuroasă.
Ce mi-i mie drag pe lume?
Doi cai negri, hamuri bune
Și-o cocie să răsune
Să mă duc cu badea-n lume.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete față de bădița plecat departe. Ea își exprimă fidelitatea și speranța reîntâlnirii, visând la o viață alături de el.