S-aude, bade, șoapte și la babele mai șușote,
Că n-ai stâmpăr nici hodină,
Cât afară-i lună plină.
Taci, mândruțo, nu le crede, care-i surdă nici nu vede,
Și le-i ciudă că-s bătrâne, nu-s așa mândre ca mine.
Ție, bade, nici nu-ți pasă, că maica nu mă mai lasă,
Să ies în voreț afară, câte un pic să se face seară.
Nici de-or pune foc la poartă,
Ori cu claca să mă bată.
Tot nu mă oprește nime,
Să vin seara pe la cine.
Oameni cu suflet de piatră tot probesc să ne despartă,
Da’ las’ să știe tot satu, că ni-s unu pentru altu.
Dragostea-i ca o floare,
Neudată iute moare.
Cum iubești la tinerețe,
Nu găsești altă dulceață.
Sensul versurilor
Piesa descrie o dragoste tânără și pasională, confruntată cu opoziția comunității. Naratorul își exprimă hotărârea de a depăși obstacolele și de a-și trăi iubirea, subliniind importanța cultivării dragostei pentru a nu o pierde.