Am oleacă de urât
Și l-aș semăna-n pământ
Să știe și pământul
Ce bucată-i urâtul.
Și-am oleacă de dragoste
Și-aș semăna-o-n pajiște
Să știe și pajiștea
Cum se poartă dragostea.
Avut-am amar prea mult,
N-am știut să mi-l ascund,
Că nu mi l-am ascuns prea bine
Și se ține tot de mine.
Du-mă, dorule, în brață
Până mâine dimineață
Că soarele-i călător
Și-om umple lumea de dor.
Strigătură:
Măi bădiță, bădișor,
De tine mi-i tare dor.
Sărută-mă bade-o dată
Cu dor de când eram fată,
Și eu te sărut cu dor
De când erai tu fecior.
Cine-n lume nu iubește
Mai devreme-mbătrânește,
Că eu dacă am iubit
Nu prea am îmbătrânit.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un amestec de sentimente, de la urât și amar la dragoste și dor. Vorbitorul își dorește să împărtășească aceste sentimente cu natura și își exprimă dorul față de persoana iubită, subliniind ideea că iubirea menține tinerețea.