Mers-o badea-n cătănie
Și mi-o lăsat dorul mie,
N-o știut badea ce lasă,
Dorul cât de greu apasă.
Strigătură:
Dorul badii-i numai foc
Și nu-l pot stinge deloc.
Ia-ți, bade, dorul cu tine,
Nu ți-l bizui pe mine,
C-amu-i vremea lucrului,
N-oi fi doică dorului.
Strigătură:
Dorul tău îi învățat
Să doarmă tot legănat.
C-așa-i dorul fetelor
La făcutul zorilor,
C-așa-i dorul inimii
La răsăritul lunii.
Strigătură:
Unde calcă dragostea
Crește frunza și iarba.
Câte păsări merg toamna
Toate vin primăvara,
Numai badea nu mai vine
Că s-o dus afund în lume,
D-o veni și vremea mea
Și badea s-o înturna.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul unei fete după badea plecat în armată (cătanie). Ea resimte greutatea dorului și speră la întoarcerea lui, amintindu-și de vremurile când dragostea lor făcea să crească frunza și iarba.