Iarăși e iarnă și iarăși e jale!
Vântul de-afară îmi cântă-n urechi.
Prinde-mi obrajii în palmele tale..
Mai spune-mi povestea eternei povești..
Zilele trec, se vor duce de-a valma,
Precum trecutul în care mă-ngrop,
În care mă-ngrop, mă-ngrop..
Ultimul fulg se topește în palmă
Păgubită de sânge pân’ la ultimul strop!.
S-a dus fericirea, au plâns peste ea anii,
Și-ncet au distrus templul ce noi am fost.
Tu ești unde ești.. Eu, precum castelanii,
Rătăcesc prin ruine trist și fără rost.
Zilele trec, se vor duce de-a valma,
Precum trecutul în care mă-ngrop,
În care mă-ngrop, mă-ngrop..
Ultimul fulg se topește în palmă
Păgubită de sânge pân’ la ultimul strop!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de tristețe și jale în timpul iernii, reflectând asupra unei iubiri pierdute și a distrugerii a ceea ce a fost odată un templu al fericirii. Naratorul se simte pierdut și rătăcit în ruinele trecutului.
