Trenul se duce cu anii și-mi ia câte-o vară
Eu rămân singur și trist rătăcit într-o gară
Trenul se duce cu anii și-mi ia câte-o vară
Corbii și iarna-mi aduc amintirea amară.
Trenul pleacă și lasă-n spate amintiri
Dispăre dincolo de norii reci departe de priviri
Trenul pleacă și tot ce n-am trăit odată
Încarcă zile în vagoane pentru ultima dată.
Privesc din gară cum fuge-n grabă câte-o vară
Cum pleacă șanse și ocazii într-un marfar de seară
Privesc din gară stive de bagaje pline
Că tot ce-am pierdut în viață pleacă, nu revine.
Trenul pleacă, zi de zi inima-mi seacă
Toate la timpul lor se fac, căci timpul nu se joacă
Trenul pleacă, parcă-mi cântă aceeași placă
Mă uit la ce-am pierdut tăcut cu un picior în groapă.
Aceeași gară, făcută-n lacrimi să mă-nnece
Când văd că trenul ăsta blestemat c-are statut de rege
Aceeași gară, mi-e frig, peronul este rece
Întoarce, Doamne, roata vieții, fă-l să nu mai plece.
Trenul se duce cu anii și-mi ia câte-o vară
Eu rămân singur și trist rătăcit într-o gară
Trenul se duce cu anii și-mi ia câte-o vară
Corbii și iarna-mi aduc amintirea amară.
Trenul se duce cu anii și-mi ia câte-o vară
Eu rămân singur și trist rătăcit într-o gară
Trenul se duce cu anii și-mi ia câte-o vară
Corbii și iarna-mi aduc amintirea amară.
Trenul pleacă, îmi ia ce n-am trăit odată
Că timpul nu se-ntoarce, e frate cu niciodată
Trenul pleacă, privesc neputincios în gol
Că nu le-am făcut pe toate când au fost la timpul lor.
Aceeași gară gri ca fumul de țigară
Priveste anii și pe mine cum viața ne separă
Aceeași gară, cu ceasul vechi demult ucis
Speranța e o zdreanță ce-mi omoară orice vis.
Trenul pleacă și nu se-ntoarce niciodată
Îmi lasă riduri, fire albe rapid ca o săgeată
Trenul pleacă, pleacă accelerând rapid
Și felinare reci în urmă pe rând încet se sting.
E noapte-n gară, mă-ntorc acasă să mă schimb
Doar amintiri mi-au mai rămas cu care acum mă plimb
E noapte-n gară, vocea din mine o ascult
Tu întoarce, Doamne, trenul vieții odată, nu mai mult.
Trenul se duce cu anii și-mi ia câte-o vară
Eu rămân singur și trist rătăcit într-o gară
Trenul se duce cu anii și-mi ia câte-o vară
Corbii și iarna-mi aduc amintirea amară.
Trenul se duce cu anii și-mi ia câte-o vară
Eu rămân singur și trist rătăcit într-o gară
Trenul se duce cu anii și-mi ia câte-o vară
Corbii și iarna-mi aduc amintirea amară
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund față de oportunitățile pierdute și trecerea implacabilă a timpului. Gara devine un simbol al stagnării și al amintirilor dureroase, în timp ce trenul reprezintă pierderea continuă a momentelor prețioase din viață.