Angelica Stoican – Într-o Noapte Întunecoasă

Într-o noapte-ntunecoasă
Pe-o potecă lunecoasă
Nimerii la altă casă
C-o nevestică frumoasă,
Nu mă rabdă inima
Ca să nu vorbesc cu ea,
Legai calul de buștean
Și bătui o dată-n geam.
Mă făcui că cer un foc
Ca să-i fac minciunii loc,
Mă făcui că cer și apă
Minciunii să i se treacă,
Dar bărbatu-său, om rău,
Cum pricepu gândul meu
Scoase ulciorul la poartă
Și mă-ndemna să beau apă.
Pusei ulciorul la gură
Cu ochii pe bătătură,
Fir-ai să fii de nevastă,
De ce nu ieși la fereastră
Numai ochii să ți-i văd
Și-apoi pe drum să mă pierd,
Să mă pierd în noaptea mare
Pentru ochii dumitale.
Fir-aș, Doamne, a lu’-nchinatul,
Fir-aș, Doamne, a lu’-nchinatul,
Că de câte mi-o dat capul
Parcă le cătai cu acul,
Dar de câte mi-o dat capul
Parcă le cătai cu acul,
Dar de câte mi-o mai da,
Fir-aș dacă m-oi lăsa.
Că de m-aș lua după lume
Aș muri, Doamne, ca mâine,
Poimâine m-ar îngropa,
De min’ toate-ar rămânea,
Numai cucul m-ar cânta
Și mierlița, săraca,
Ar veni și-un pițigoi
Să mă cânte prin zăvoi.