Frank – Nervos

Yeyeye, yeyeye, mhmm, ooowoo.
Atunci când nu mă oprește nimeni să-ți spun că,
Aș vrea să te simt mai aproape,
Atunci când tu mă lași în spate,
Fără nicio urmă, aș vrea să plec cât mai departe,
Am urât ura și tot am picat în plasă,
Mi-am dat seama că am stat prea mult cu ea la masă,
M-ai făcut să mă împiedic, da’ nu mai contează,
Chiar când știu că nimeni din jur nu mă mai salvează,
Am vrut să fac tot ce pot, să nu mă opresc deloc,
Să încerc să am sufletul în viață chiar dacă-i aproape mort,
Să încerc să merg mai departe chiar și atunci când nu mai pot,
Să nu las nimic în spate, și să încerc să iubesc tot.
Da’ nu mă poți opri,
Și nu mai pot dormi,
Atunci când zi de zi e rău,
Și vezi speranța-n jurul tău,
Încă sper că o să fim,
Și că o să povestim,
Tot ce am făcut și ce simțim,
Fără să ne mai mințim.
Trăim într-o lume în care, ca să fii șmecher trebuie să minți mai tare,
Să crezi în verde ca să prinzi culoare,
În jur sunt prea multe suflete goale,
Lumea nu vede cât de tare doare,
Să lupți cu mâinile tale murdare,
Zâmbete moarte ce nu sunt în stare să uite trecutul, să învețe să zboare,
Că-n cer e furtună, lumea se adună să-nvețe să tacă, să-nvețe să spună,
Că-s demoni pe soare și îngeri pe lună, trăiesc noapte minții, d-apoi zic noapte bună,
Nu mă ține, că mai vreau să dau și eu o dumă,
Piesa mea e liniștea înainte de furtună,
Și bufonii încep să râdă că nu mai au nicio glumă,
Sunt o oaie neagră fără spiritul de turmă.
Da’ nu mă poți opri,
Și nu mai pot dormi,
Atunci când zi de zi e rău,
Și vezi speranța în jurul tău,
Încă sper că o să fim,
Și că o să povestim,
Tot ce am făcut și ce simțim,
Fără să ne mai mințim.
N-am putut să mă opresc, să tac sau să lupt sau să încerc,
Să-ncerc să nu rămân în cerc, să plec ca să vezi că mă-ntrec,
Cu oameni pe care-i detest, să vezi că-i supun la test,
Vad dacă mă mai iubesc, să sper că nu o să le greșesc,
Să crească odată ce cresc, să vadă că vreau să vorbesc,
Da’ lumea nu crede, înțelege ce vede, face ce simte, nu suflete pierde,
Pe suflet doar pietre, se pierde și minte, se aruncă cuvinte,
Sunt plini de cuțite, sunt oameni cu ținte prea sus ca să intre săgeata prin tine, să meargă-nainte,
Drumul pe care mă pierd în cuvinte, prin locul în care e plin de morminte.
Da’ nu mă poți opri,
Și nu mai pot dormi,
Atunci când zi de zi,
E rău și vezi speranța în jurul tău,
Încă sper că o să fim,
Și că o să povestim,
Tot ce am făcut și ce simțim,
Fără să ne mai mințim.