Fireflight – Tot Ce Trebuie Să Fiu (Română)

Sperând în fiecare zi
Merg mai departe, las frica la o parte
Și-mi dau drumul
Căci sunt așa directă când abia mă țin în puteri
Las ceea ce e în trecut în spate
Și vin aproape de depășirea liniei
Și nu mă voi opri
Până când pun mâna pe lucrul pentru care lupt
Ai spus totul înainte.

REF:
Spune-mi din nou că sunt puternică
Spune-mi din nou că nu voi cădea
Am nevoie de tine să mă repari unde sunt greșită
Du-mă dincolo de ceea ce pot vedea
Oprește-mă, fă-mă să cred
Tu m-ai făcut tot ceea ce trebuie să fiu.

Știind că tot ce pot face este să fiu deschisă când Tu vei începe să te miști
În inima mea
Și acum Dumnezeul meu, în sfârșit Îți aud vocea
Ai spus totul înainte.
Cine sunt e tot ce am
Și nu mai pot fi cine sunt.
(Sunt puternic, fa-mă să cred)
M-ai făcut tot ceea ce trebuie să fiu
(Sunt puternic, fa-mă să cred, fa-mă să cred)

Sensul versurilor

Cântecul exprimă o călătorie de credință și transformare personală, în care naratorul își găsește puterea și identitatea prin credință. Este un imn de speranță și încredere într-o forță superioară care oferă sprijin și direcție.

Lasă un comentariu