Dar n-auzi, leliță Floare,
Cum șuieră neica-n vale
Tot de foc și supărare
Și de dorul dumitale,
Cu biciul omoară calul
Să suie la tine dealul.
De trei zile se frământă
Și bate calul de-l zvântă,
Parcă-i murgul vinovat
De voi doi că v-ați certat,
Neghează murgu-n pârleaz
Să ieși să-l scapi de necaz.
Că el vă purta pe voi
Pe dealuri și prin zăvoi,
El știa potecile,
Cuibul cu dragostile,
Când venea la poarta ta
Cu picioru-o deschidea.
Genunchiu-n pământ punea
Să te salți, mândro, pe șa,
Și ca vântul te purta
Pe tine și pe neica,
Pământul se-nfiora
Ca vă știa dragostea
Și pădurea tremura
Ca vă știa dragostea.
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința unui bărbat (neica) din dragoste, exprimată prin gesturi disperate. Calul devine un simbol al legăturii dintre cei doi iubiți și al efortului depus pentru a ajunge la persoana iubită.