Libelullah – Labirint Stricat

Strofa 1:
Mereu aud un sunet disonant și îmi dă dureri de cap
De dimineață, de dinainte să cobor din pat
Mă știe atâta lume, mă cunosc așa puțini
Pe pătura de trandafiri au început să crească spini
Nimic nu curăță vina cum nu curăță nici rana
Vreau să fac ceva să îmi suprascriu amintirile
Poate sunt într-o stare constantă de furie
Și pot să rezolv asta cu o simplă funie
Acum am realizat, suntem cauze pierdute
Sfârșitul e aproape, o ia pe rute ascunse
N-am nicio valoare, chiar aș fi mai bine mort
Când o să se întâmple, toți o să mănânce tort
Câteodată-i bine să uiți amintiri mult prea dureroase
Ca să faci asta o să te rozi până la oase
Eforturi supraomenești nu și-au rostu’ când sunt incapabil
Până și cea mai luminoasă stea se va stinge-odată.

Refren x2:
Mă ridic la cer și apoi mă pierd în eter
Dorind să las totul în spate și să plec ca un șofer
Multe drumuri am colindat și când am terminat constat
Totu-a fost în mintea mea care-i un labirint stricat.

Strofa 2:
I-am văzut pe mulți greșind și totuși n-am învățat
Că stocarea mi-e plină de lucruri care îmi displac
Pentru toate lucrurile ce le-am făcut sunt vinovat
Mă simt doborât de ele și-o merit, i-adevărat
Caut o cale de scăpare când doru’ vrea să m-omoare
Și e care pe care că-mi dă cu picioru-n picioare
Îmi iese-o piedică-n cale care vrea să mă-ncalece
În față-i doar întuneric ce vrea să mă-nfulece
Ies afară pe iarbă să trag o gură de aer
Le-a-nghițit luna, nu eu, că nu pot să le găsesc
Îmi spun nu e corect, vreau doar de-aici să plec, poate că
Viața mi-o regret, cel puțin asta-i concret.

Refren x2:
Mă ridic la cer și apoi mă pierd în eter
Dorind să las totul în spate și să plec ca un șofer
Multe drumuri am colindat și când am terminat constat
Totu-a fost în mintea mea care-i un labirint stricat