Bade, de dragostea mea,
Plânge frunza și iarba,
Cucul nu poate cânta
Și plânge de jalea mea.
Spune-mi, cuce, l-ai văzut
Pân’ la el ca să mă duc
Să-l întreb de este bine,
De ce nu vine la mine.
Merg pe drum, mă bate vântul,
Stau în loc, mă bate gândul,
Lumea mă-ntreabă pe mine:
– Spune, fată, ce-i cu tine!
Mi-i rușine să le spun,
Mă opresc și plâng în drum,
C-am iubit un pui bălan
Și-amu’ mi-este dușman.
Bade, tu-ai avea păcat,
M-ai iubit și m-ai lăsat,
Am crezut, bade, în tine
Și-amu’ lovești în mine.
Bade, eu te-oi blestema
Ca să nu-ți găsești alta,
Să rămâi neînsurat
Să știi că te-am blestemat.
Bădiță, nu ți-o fost jele
Să mă lași în chinuri grele,
Nu știu ziua un’ s-apuc
Și noaptea un’ să mă culc.
Întâlnirea-i frumoasă,
Despărțirea-i jeloasă,
Întâlnirea-i de zahar,
Despărțirea-i cu amar.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei fete părăsite de iubitul ei. Ea deplânge pierderea iubirii, resimte trădarea și ajunge să-l blesteme pe cel care a părăsit-o, incapabilă să-și găsească liniștea.