– Măi bădiță, bade,
Ce necaz te arde
Că nu vrei ca să-mi grăiești?
Ne-am iubit o vară
Seară după seară,
Și amu’ mă ocolești.
– Ți-aș spune, mândruță,
Dar tu ești drăguță
Și nu vreau să ne sfădim,
Lumea multe spune,
Că ești urâcioasă,
Numai să ne despărțim.
– Și de tine, bade,
Lumea multe spune
Că-ți place țuica de prune,
Las’ să-ți placă ție,
Că-mi place și mie,
Noi să nu ținem mânie.
Cine crede-n lume
N-o mai duce bine,
Numai sfadă-n casă are,
Să n-o credem, bade,
Cât de rău ar spune
Că dragostea noastră-i mare.
Refren:
Măi Gheorghiță, Gheorghe,
N-asculta la vorbe,
Lumea este tare rea,
Lasă lumea-n pace
Că nu ai ce-i face,
Noi dragostea ne-om ținea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație amenințată de bârfele din sat. Fata îl îndeamnă pe Gheorghiță să nu asculte ce spune lumea și să aibă încredere în dragostea lor, chiar dacă lumea încearcă să-i despartă.