M-am dus l-adunat de fân
Cu dorul bădiții-n sân,
Soarele mă încălzește,
Dorul badii mă topește,
– Vină, bade dragă,
Vină, de dor mă dezleagă,
Umblu cu grebla beteagă.
Când strângeam fânu-n răzoare,
Hop, și badea pe cărare
Venea cu furca în spate
Cu pălăria-ntr-o parte.
– Am venit, mândruță,
Să facem fânul căpițe
Că tu ești fată micuță!.
– Măi bădiță, bade, hăi,
Amu, hai, să-l facem clăi!
Cum făceam câte-o căpițe
Badea-mi fura o guriță.
– Lasă, măi, gurița,
Du-te și adă căruța
Ca să mă vadă măicuța.
– Mândrulița mea cea bună,
Haida, suie-te și-adună
Să-l dau fânu-ncetișor
Tu să-l așezi binișor.
– Suie tu, bădiță,
Că eu îs micuță
Și mă-mpiedic în catrință,
Tu l-oi pune bine,
M-ai lua și pe mine
Ne-om duce-acasă cu bine!
Sensul versurilor
O fată și un băiat lucrează împreună la strânsul fânului, flirtând și tachinându-se. Munca devine o ocazie de apropiere și manifestare a afecțiunii.