La crâșma lui Costănel
Merg și beau un păhărel,
Nu merg toată ziulica
Că nu aș avea nimica,
Când am câte-o supărare
Sau o bucurie mare
Parcă merge-un păhărel
La crâșma lui Costănel.
Când văd sticla și paharul
Îmi potolește amarul,
Și când beau vreo trei pahare
Uit de chin și supărare,
De golesc o damigeană
Uit pe loc și cum mă cheamă,
De rușine nu m-oi face
Oi bea numai cât îmi place.
Toată lumea mă grăiește
Și de bani mă socotește,
Mi se uită peste gard
Să vadă ziua ce fac,
Dar grija nu le-oi avea,
Mi-oi vedea de treaba mea,
Am și bani, am și drăguț
Și-o punguță de bănuți.
Măi Costane, măi Costane,
Of, cu crâșma dumitale,
Am rămas fără parale,
Fără papuci în picioare,
Eu nu vreau să te mai văd,
Du-te cu crâșmă cu tot
Că destul m-ai amăgit
Și banii mi-am cheltuit.
Sensul versurilor
Piesa descrie o persoană care își găsește alinare în băutură la crâșma lui Costănel, uitând de griji și supărări. Cu toate acestea, ajunge să regrete cheltuielile și promite să nu mai calce pe acolo.
