Arde lumina pe masă
Cine mi-i drag nu-i acasă,
Arde luminița bine
Cine mi-i drag nu mai vine,
Duce-m-aș cu luna-n nor
Că nu pot de-al badii dor.
Duce-m-aș cu luna-n stele
Că nu pot de-a badii jele,
De n-ar plânge inima
Nici ochii n-ar lăcrima,
Dorul badii când m-ajunge
Stau în loc și-ncep a plânge.
De n-ar fi ochi și sprâncene
N-ar mai fi păcate grele,
Grea boală-i dragostea
Și nu pot scăpa de ea,
De boală mă scap ușor,
De dragoste până mor.
Cine-n lume nu iubește
Tare bine mai trăiește,
Doarme noaptea liniștit
Și se scoală hodinit,
Dar eu când mă pun în pat
Parcă-s pe sobă să ard,
Lacrimile curg pe față
Și nu dorm pân’ dimineață.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dorul profund cauzat de absența persoanei iubite. Vorbitorul descrie o stare de suferință continuă, incapabil să găsească odihnă sau alinare, simțind că dragostea este o boală de care nu poate scăpa.