Foaie verde trei castane,
Amărât îi omul, Doamne,
Când se culcă și nu doarme,
Ar mânca și nu-i e foame.
Amărâtă sunt și eu
După bădișorul meu,
Mi-o lăsat dragostea mie
Și-acum nu mai vrea să vie.
Plângeți ochi și lăcrimați
Că voi sunteți vinovați:
Ce vedeți nu mai uitați,
Ce iubiți nu mai lăsați.
C-așa este dragostea
Când îi bună, când îi rea,
Tot iubitul are-un dar,
Când îi dulce, când amar.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de amărăciune și dorința profundă resimțită după pierderea unei iubiri. Vorbește despre suferința provocată de abandon și despre dualitatea dragostei, care poate fi dulce sau amară.