Lamar – Fly (Română)

Zboară
Zboară (Vino și zboară alături de mine).
Zboară, încercând să ajungi stelele, zburând măreț și oh, atât de departe
Zboară, vino și zboară alături de mine
Oooh, zboară alături de fantezie spre tărâmul de extaz
Zboară departe alături de mine.

Rap 1:
Timpuri grele în ghetou, yo, este timpul s-o încetinim
Micul om pe bloc cu planul de a exploda
Tu poți s-o faci afară din ghetou dacă ajungi până la stele
Când timpul devine violent, doar gândește cu inima
Iubirea e peste tot și câteodată e acoperită cu ură
Cu cât mai multă iubire, cu atât mai puțină violență
Și sentimental e minunat
Câteodată zbor cu ochii închiși și îmi închipui drumul
Când ochii mei încep să se deschidă pot să văd ce am parcurs
Într-o zi am ales drumul greșit și am fost în durere
Acum am învățat din greșeli și nu se va mai repeta
Auzind armele trăgând am trecut cu vederea acea scenă, trupuri decedate
Și am ajuns adânc în sufletul meu, deci încă pot să prețuiesc pacea
Noi toți trebuie să zburăm și să ținem mâinile spre cer
Și acum promit să-i ajut pe cei care au nevoie, până în ziua morții mele
Mă întreb de ce regina a murit, căci mereu ești mai mult
Și mi-am desfăcut aripile și am zburat, căci viața merge înainte.

Chorus x 1.
Zboară departe..
Chorus x 1

Zburând măreț spre un loc care e departe de site-ul nostru
În noapte văd lumina și mereu e luminoasă
Când străzile merg pe violență, iar ei nici măcar nu știu să lucreze
Când îmi desfac aripile, câteodată, încep să mă simt ca o pasăre
Micul om cu arma, mica fată cu cuțitul
Le spun lor să se uite spre cer ca să-mi poată urmări zborul
Pentru că nu se întâmplă nimic pe străzi decât distrugere și moarte
Și planul meu de a salva lumea e știut și de încredere
Ține-ți ochii pe lucrurile bune pe care viața le oferă
În fiecare zi le mulțumesc tatei și mamei
Mi-au spus cum să continui să zbor când mă schimb rapid
Dacă simt că nu pot să o fac, atunci îi strig numele
Noi toți o să zburăm, e doar o problemă de timp
În scăderea dragostei mele sper că aceasta cade în mintea ta
Și gradul suportului tău este nimic dar iubire
Și împreună o să zburăm spre Rai.

Chorus x 2.
Oooh, zboară..
Made by Izzy-chan <3. <3

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre depășirea greutăților vieții și găsirea speranței prin zbor metaforic. Mesajul central este despre iubire, pace și ajutorarea celor aflați în nevoie, cu credința într-un viitor mai bun.

Lasă un comentariu