La Familia – Unii Nu Înțeleg

Strofa 1.
De când eram puștani, nu ne-a despărțit nimic.
Am fost și voi fi mereu fratele tău mai mic.
Gaborii s-au prins ce făceai prin cartiere.
Acum ai plecat, nimic nu mai e la fel.
Dacă aveai și tu ceva, aveam și eu jumate.
Făceam mereu parte, frate frate.
Banul era stăpânul, dar tu sclavul lui.
Ai pățit-o, n-ai respectat regula jocului.
Acum ești departe și îmi dai dreptate
Când îți spuneam, las-o mai moale frate.
Tu râdeai și spuneai că ești mult mai bun.
Cartierul s-a schimbat de când ești plecat.
Atrași de bani, mulți la răcoare au intrat.
Oricum, felicitări fiindcă am auzit că ești bine,
Că te descurci în continuare, îmi este dor de tine.
Acum nu mai e vreme de baruri și femei,
Gaborii te urmăresc, dar tu fugi mereu de ei.
Și știu că vrei să fim împreună,
Și crezi că totul e simplu, dar viața e mult mai dură.
Cel mai bun tovarăș e doar fratele meu,
Pentru el îi dau viața înapoi lui Dumnezeu,
Fiindcă știu că și el ar face la fel pentru mine,
Unii nu ne înțeleg, ne curge același sânge în vine.

Strofa 2.
Închisoarea e doar un mijloc de a te face și mai rău,
Unde belelele sunt și mai mari pe capul tău.
Când ai intrat pentru prima oară erai un puștan,
Un mic golan ce vroia să facă un ban.
Mama plângea mereu, nu-i venea să creadă,
Dar tu iubeai prea mult viața asta de stradă.
Când ai ieșit, erai prea mult schimbat,
Ai fost acolo, ai văzut, acum știai ce-i de făcut.
Băiețașii trag de femeia ta să se combine,
Dar nu poate să te uite, ține mult la tine.
Și chiar dacă iubește un golan,
Nu o să te lase pentru altul cu bani în buzunar.
Mă uit acum la pozele de când eram copii,
Și încep să râd amintindu-mi cum făceam prostii.
Cum mama ne certa grămadă,
Iar tata săracu, nu știa ce să mai creadă.
Vorbele sunt degeaba, nu pot să spun ce simt,
E atâta timp de când ne-ai părăsit.
Chiar dacă unii îți spun borfaș, n-o să neg,
Că ești fratele meu, deși unii nu mă înțeleg.

Strofa 3.
Doamne, nu-i pedepsi prea rău acum,
Pe cei ce nu au ales în viață drumul cel mai bun.
Amintirile lor sunt tribunale, închisori,
Scandaluri, bătăi, durere și fiori.
Trecutul lor plin de tragedie și durere,
În care libertatea este cea mai mare avere.
Durerea mea din suflet nu e deloc falsă,
Asta este pentru cei ce trăiesc o viață ștearsă.
Unii se plâng că teancurile de bani sunt prea puține,
Alții se chinuie din greu să trăiască mai bine.
Și poate acolo sus în cer,
Există un loc pentru băiețașii de cartier,
Pentru cei care nu au trăit decât jumă’ de viață,
Cei ce pentru mulți nu au nicio importanță.
Dumnezeu vede tot, judecă bine,
Sunt mulți care vor să o facă dar nu ține.