La Familia – Probleme de Familie

/Când încerci să înghesui șapte, opt inși într-un apartament la marginea Bucureștiului, problemele de familie vin uite așa/
I
Nu mă judeca prea aspru, mama
N-o să fiu un model, însă nici o panaramă
Droguri și bagabonteli până-n zori
Nu sunt acasă dimineața când te scoli
Certurile nu încetează /aha/
Îmi aduc aminte, m-ai dat afară din casă
Nu credeam să mai mă întorc vreodată
Nici o problemă, casa mea este pe stradă
Cu tovarași și cu bulangii
Cu băieții care mă susțin și barbugii
Tata, unde p***a mea umbli acum?
Unde dracu’ ești, durerea să ți-o spun
Ar fi fost mai bine dacă erai cu mine
Mama s-a chinuit și-a reușit și fără tine
Sunt probleme de familie și îmi pare rău
Că nu ai stat să le simți lângă băiatul tău
/Nu-mi mai aduc aminte cum arăta taică-meu, poate dacă o să văd pe cineva pe stradă care îmi seamănă o să mă gândesc că e el/
II
E greu ca puștan singur să reușești
O gramadă de probleme întâlnești
Buzunare goale, doare
Când tăticu și-a luat votcă cu banii de mâncare
Vine iar beat noaptea târziu
Are impresii de mare barbugiu
Scandaluri în fiecare seară
Mama ta muncește ca o sclavă să te țină la școală
Măcar tu să o duci mai bine
În cartier sărăcia se menține
Vezi copii numai piele și os
Garsonierele jegoase îți întorc stomacu’ pe dos
Și-ți vine să-ți iei lumea-n cap
Când părinții tăi nu dau pe tine un scuipat
Strânge din dinți, să fie ce-o să fie
Sunt doar probleme, probleme de familie
III
Săturați să schimbe slujbe, unii caută un pont
Viața nu e ieftină deloc
Nu-ți vine să crezi câți bani iei într-o zi de muncă
Și alții-n teancuri îi aruncă
Surioara ta și-a dat prea multă importanță
Așa de multă încât a ajuns o zdreanță
Mama ta plânge plină de vânătăi
Minte c-a alunecat, dar nu-i adevărat
Viața unora e ca o telenovela
Numai că e live, e ca pe scenă
Ești actorul principal în rolul principal
Chiar dacă piesa ți se pare un coșmar
Joci rolul de tată, agită-te un pic
Nu fi doar un spectator dacă-nțelegi ce vreau să zic
Poate ți-e greu și ție
Și tu, și eu avem probleme de familie
/Prea mulți copii trăiesc singuri în cartier și devin probleme pentru familiile lor
Asta e realitatea și nimeni nu are cum să schimbe rahatul ăsta/
Respect pt PUYA și SISU

Sensul versurilor

Piesa descrie greutățile vieții într-o familie disfuncțională, marcată de sărăcie, violență și lipsa figurii paterne. Vorbește despre impactul acestor probleme asupra copiilor și despre lupta pentru supraviețuire într-un mediu ostil.

Lasă un comentariu