Lopacaxxl – Un Nou Început

Câteodată mă trezesc că vorbesc despre trecut,
că a trecut atâta timp și am făcut tot ce-am putut.
Tot ce-am făcut m-a durut și am vrut un început,
că pentru toate astea am suferit mult prea mult.
Am văzut tot ce am vrut și-am iubit ce mi-a plăcut,
fără să-mi dau seama mi-am făcut un început.
Chiar dacă a fost greu vreau să spun că mi-a plăcut,
am tras cât am putut și-am visat la absolut.
Am început ușor, ușor să privesc în viitor,
să văd ce vreau de la viață, să-nțeleg că nu-i ușor,
că a trecut mult timp de când nu mai sunt dator
și totuși duc o viață în care banii mă omor.
Că-s doar un om și am doar nori deasupra capului,
când deschid ochii îi văd cum zbor
și-mi este dor de mângâierea fericirii
care o găseam cândva în toate fără să mă gândesc la viitor.
Însă acum stau închis 16 din 24 între niște pereți,
pereți albaștri și-un monitor, niște difuzoare
de care mi s-a făcut silă, nici de cum vre-un dor.
Am început să joc barbut pentru bani să mor
și-am încetat să mai visez la acel decor,
că-u trecut mulți anii în care am alergat în gol,
crezând că mă ridic când defapt stăteam pe covor.
Au trecut mulți ani în care singur m-am mințit,
multe clipe și amintiri de care tot timpul am fugit,
căci uneori nu-i de ajuns să fii doar un om cinstit.
Am încercat să ascund și-am luat costumul de cloun pe mine
și-am zâmbit indiferent de îmi era rău sau bine,
zâmbind cream acea impresie că sunt fericit
când defapt eu tot timpul am mințit.
Am încercat mereu să fac în așa fel să fie altora bine
și am uitat să fiu copil crescând cu ură, în fine,
când mă uitam pe geam și așteptam dar vedeam că nu vine
și mi-a curs sângele rece prin vene,
că am crescut ca mulți alții, un suflet rătăcit printre hiene
dar am încercat să îmi mențin cursul indiferent de probleme.

Refren
Am început de mult să înțeleg, să împing, să trag,
am început cu timpul să bag la cap tot ce fac
și-am început să încep să-mi fac un drum
că adevărul a transformat multe vise-n scrum.
Am început de mult să înțeleg ce vreau să aleg,
am început să merg ușor să nu mai alerg
și am început să casc ochii, nu gura
că sufletul nu mi-l alimentează doar fericirea și ura.
Am început cu timpul să bag la cap tot ce fac,
să am grijă de cei care mă au ca o țintă-n cap,
că m-am înțeles drept cine m-au luat când le-am întors obrazul
și am spus adevărul fără să fac nazuri
că am început de mult să ascult și admir ceea ce fac
dar a trecut prea mult și am rămas tot ancorat.
Am încercat să mă dezleg, să plec, să uit, să fie bine
dar când am căutat capătul lanțului am simțit că n-o să se termine
și am simțit cum în valuri tot mai dese durerea vine.
Am început de mult să nu mai ascult ce spune lumea
că am început să o privesc cu aceeași indiferență ca mahmureala de lunea.
Au doar venin în vorbe, sunt ca niște șerpi
că primești durere de la frați apropiați și tu nu te aștepți
și toți sunteți frați, doar că atunci când sunteți beți.
Am încetat să le mai spun „îmi ești mai mult ca un frate”
când am lăsat vorbele la oparte și i-am pus pe fapte.
Am început să mă obișnuiesc să fiu singur
c-am împărțit răul în două și-am format acel echilibru
care m-a ajutat sau cel puțin așa credeam
c-am trecut până-n prezent prin viață ca o piatră printr-un geam.
Am sfărmat vorbele prin fapte și-am continuat când alții îmi spuneau că nu se poate
și mi-a împărțit viața, proasta, palme una după alta
dar am tăcut luând în considerare că se-ntoarce roata
punându-se în timp pata.
Am dat-o pe un nou început, că adevărul a durut
și pe viitor vreau mai mult că sincer mi-a plăcut
că am tras, am dat și-am luat
am lăsat multe deoparte păstrând doar ce iubeam cu adevărat.