Ziduri mari de cabluri lungi şi fibre de carbon
Noi ne-am înălţat şi-acum ne sufocăm
Dacă mai respiri acum te-nchidem în neon
Nu avem de gând să te mai suportăm.
Daţi-ne un sfânt, un om, un lider de carton
Şi îl vom urma oricând fără refuz
Ritmul rece sacadat din vocea fără ton
Cheamă lacom încă un abuz
(până când.. până când..).
Nu avem trecut, nici viitor, ci doar prezent
Suntem toţi copiii marelui virtual
Fiecare e-un ocean de vise de ciment
Dar n-am fost nicicând mai mult decât un val
(până când.. până când..).
Auzim
Zgomotul vieţii maşinilor cu care
Ne-acoperim
Tăcerea
Sensul versurilor
Piesa descrie o societate sufocată de tehnologie și control social, unde individualitatea este reprimată și oamenii sunt reduși la simple valuri într-un ocean virtual. Se explorează alienarea și conformismul într-un viitor distopic.