Lucian Seres feat Razvan – Fata Hoinară

Și din partea mea, Răzvan împreună cu Lucian Șereș, dedicăm această melodie pentru toate fetele hoinare…

Ref: Mă-ntreabă lumea pe stradă,
De ce iubesc o vagaboantă,
Ei nu știu că inima mea,
Bate numai pentru ea.

O, fată hoinară, mi-ai făcut viața amară,
Mi-ai făcut viața amară, precum fumul de țigară.

Și am o fată vagaboantă,
Se miră lumea pe stradă,
Dar mie nu-mi pare rău,
Că-i numa pe placul meu.

Ref:.

Și am o fată versată, și super adevărată
Lasă-mi vorbească lumea, că este numai a mea.

Și mă-ntreabă acum toți prietenii pe stradă
De ce oare nu încerc să-mi văd și eu de treabă,
Și de ce mă-ncurc mereu numai cu fete vagaboante,
Însă ăsta-i felul meu, așa îmi place,
Umblu întruna după bani, femei perverse,
Dar să știți, mai fraților, toate fetele merg pe interese,
Asta-i felul meu de viață, și n-am să renunț la el,
Dacă ar fi să trăiesc din, aș face tot la fel.

Ref:

Sensul versurilor

Cântecul exprimă atracția naratorului față de o fată nonconformistă, ignorând judecățile societății. El își asumă stilul de viață, recunoaște că fetele sunt interesate de bani, dar nu renunță la alegerile sale.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu