Luis – Demonii Nu Pot Muri

Mi-au rămas doar pozele din ramă
Știi că tu ai fost lumea mea…
Dar lumea mea acum se destramă…
Ard încet, îmi este foarte greu,
Îmi pare rău că lumea nu te știe
Așa cum te știu eu, știi bine
Aș da bucăți din mine,
Doar ca să știu cum pot să ajung la tine!
Iartă-mă, tată, dar mi-aș da și viața
Doar ca să-i mai văd chipul o dată!
(Iartă-mă, tată, dar mi-aș da și viața
Doar ca să-i mai văd chipul o dată!)
Cum ai spus-o și tu!
Că poate și sfârșitul e un început!
Aș pleca, dar nu știu unde să mă duc
Să nu mai simt atâta ură…
Cum aș putea să-mi țin venele curate
În lumea asta atât de dură?
Să renunți, n-ar fi corect!
N-ai zis tu că vii?
Dar cât să mai aștept?
E noapte, e târziu…
Și nu știu unde ar trebui să fiu,
Mă pierd în intersecții
Am plecat în zeci de direcții,
Și mă găsesc îngropat de întrebări,
Nu lumea te rănește, ci propriile așteptări!
Reține această frază:
Unde lipsa nu se simte, nici prezența nu contează!
Ești înconjurat de „prieteni buni”
Dar tu simți că te trădează
Și te simți așa de gol.
Hai, mai da-i în morții lor!
Că toți sunt falși.
Simt asta până în artere
Așa rar caractere.
Și știu că ar trebui să tac
Aș vrea să-ți spun că iubesc, dar parcă nu mai știu să o fac.
E complicat, degeaba te îmbraci gros
Dacă ai sufletul înghețat
Sunt condamnat să trăiesc, înnebunesc instant
Într-o lume în care aspectul fizic e singurul lucru important
Atunci când banii nu sunt o problemă
Te-aș da în morții tăi
Dar știu că ies din temă;
Am un plan și o schemă
Cu tot ce vreau să fac
Păcat că e complicat
Am nevoie de o scară
Sentimentele astea mă tot doboară
Viața nu-i ușoară,
Știu că nu sunt un depravat
Nu înțelegi?
Cânt pe un pian blestemat
Nu poți distruge ceva ce nu a fost creat
Tu te distrugi și te înfurii, aduci injurii
Lovești în mijlocul armurii.
Lasă arma jos, demonii nu pot muri…