Lepra Paranoia – Fantoma

Cu inima împietrită, sufletul mă doare.
Trece prin obiectele translucid ca p***a drept în SIDA
Se citește ca în braille pe frunte că-l macină sila
Și doare când se gândește că n-a fost de-ajuns
Și-a distrus propria familie din care mult a plâns.
Poseidon îi spune că singura cale-i marea
El fiind nefolositor, se gândea să dea lucrarea
Să fie marinar ca tata, să-și facă fericiți părinții
Pe care acum vrea să-i uite, înjurând și sfinții.
Boala lumii asteia – singurătatea
Persoane flower-power insignă indirect ignoranța
Și devine inutil să-ți mai lași ghidată soarta
În mâna unui păpușar care n-a deznodat ața.
O să fugă într-o zi, că sincer nu se mai poate
Mama și-a ales opțiunea, Krakenii îi dau târcoale
Și-au mutilat copilul, îmbătând în slăbiciune
Și-asa s-a deschis o rană prin tăieturi mărunte.
Că sângerează mult, din obișnuință înghite tot
Poseidon vedea ca riscul pentru el e un simplu joc
Încă n-are scop, încă trăiește pe noroc
Citește ce nu trebuie, încă este luat de prost.
Într-o zi o să regrete, când casa o să fie goală
Ca l-au împins prea mulți, ca doi poli pozitivi
N-a fost încurajat atunci când i-a fost momentul
Și acum caută obsesiv, mereu perfectul.
Fiind copil senil, nimeni nu l-a văzut plângând
De 16 ani încoace se închide-n sine disperând
Vede frumosul în orice, că i s-a pupat buza uscată
Ca o poezie disecată de-o prostituată needucată.
În mașina bunicului, bocind de pierderea apropiatului
Mereu văzut prea mic în ochii gardianului
Acellași stop de autobuz, dar pierdut printre stații
Ca un șofer de tren la start, nu cere indicații.
Știi ceva Poseidon? Îmi conduc singur nava
Este vina mea ca nimeni nu mi-a înțeles durerea
Am să mă scufund singur, ținând cont de asumare
Și-am să împing toți rechinii care-mi vor grăbi moartea.
Cu inima împietrită, sufletul mă doare
Cu inima împietrită, sufletul mă doare
Cu inima împietrită, sufletul mă doare
Cu inima împietrită, sufletul mă doare