Așa..
Dubla 347 din 575.
Sincer nu mă mai grăbesc, sincer prefer să putrezesc
Sincer am prins tot ce puteam să-nvăț și-am aplicat din mers
Cică „ploaia nu trece” și tre’ s-o accepți
Dar când nu mai poți, cazi, să te ridici nu mai încerci.
Vecinii sparg tot ce-apucă, certurile se audă
Ca o baladă sadică, când Soarele trebuie să apună
Holurile astea sunt lipsite de văruire
Aerul este murdar dar primit de viitoarea moștenire.
Mucegai și umezeală, combinațiile fatale
Cei vii mă perturbează, beau cu cei fără suflare
Căci sunt singur eu cu mine, nimeni nu-mi cântă „La mulți ani”
Am schimbat anturajul, și nici nu advoc la bani.
Golul din stomac îl îndop că-s deprimat
Când am căzut mort de beat în pat, nimeni nu m-a ridicat
Sunt orbit, de la prea mult stres și muncă
Amorțit corporal, nu mai are ce să ducă.
Și rămâne cu stafiile, pe dinăuntru mort
Și-o arde printre sparți și înjură ca un porc
Fără-de-chef am decis să nu mai fiu indecis
Vise triste-mi vin în cap, da’ nici măcar n-am adormit.
Refuz schimbarea asta, fumul face parte din mine
Mirosul din brichetă-mi aduce-o fericire
Cască tu porcule, îți pierzi atenția repede
Defocusat pe obiectiv te zbați pe burtă ca un jerme.
Scriind despre strigoi, m-am descris eu pe mine
Scriind despre maimuțe, am descris CG în neștire
Formarea KGB era doar o pre-modelare
Creștinii ipocriți suferă de boli mentale.
Ajung în centru de oraș, vorbesc despre trapperi
Și cum papagalii copiază, intelectul se succedă
Lume pompoasă, atotcredincioasă
De ce porți cruce și înjuri un așa-zis „rebel” pe față?
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de depresie, deziluzie și critică socială. Naratorul se simte singur, dependent și dezamăgit de ipocrizia din jur.