Doamne, odată am crezut și eu în tine
Dar văd că faci foarte mult rău și prea puțin bine
O zic din suflet care este sfâșiat
Atâta suferință-n lume greu de imaginat
Foamete ce lovește în fapturile tale
Preoții se roagă dar nu săvârșesc acțiuni reale
Ei sunt plini de aur, se stabilesc în vile
Milioane mor în sărăcie și condiții ostile
Te întreb pe tine cu lacrimi în privire
Cum are cancer un copil de doar câteva zile?
Ce vină a avut, atunci când s-a născut?
Dacă dintre toți el merita acest destin urât?
Generalii tăi, episcopii de stat
Aruncă vina pe atei pentru ce s-a întâmplat
Inchiziția a fost un masacru inutil
Doar pentru a demonstra că Domnul lor este nobil
3000 de oameni morți în turnuri gemene
Extremiștii-au distrus familii pentru religie
Și turma ta de miei, acele animale
Excese de ură față de alte stiluri culturale
Care gândesc liber dar nu fac nici un rău
Merită să sufere aruncați și arși în al tău hău?
Fanii tăi cred că îi protejezi și gata
Atunci de ce se uită-n stânga și-n dreapta când trec strada?
De ce merg la spitale când îi doare ceva?
De ce își pun alarme să le apere casa?
De ce cumpără arme ce duc la violență?
Dacă protecția este oferită de providență?
De ce trimișii tăi agresează copii?
Dacă scopul lor este să fie exemplul iubirii?
Atacă și înjură pe absolut oricine
Care nu crede-n tine, apoi ei spun să crezi în bine
Religia constă în discriminare și ură
Arată-le lor calea spre compasiune pură
Ai un plan măreț pentru această lume
Explică-le și lor să facă numai fapte bune
Dacă le-ar fi fost frică de judecata ta
N-ar mai fi impus forțat tuturor religia
Așa că Doamne, cum am s-o spun mereu
Ești nedrept cu această lume, d-aia eu rămân ateu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea profundă față de divinitate și religie, acuzând nedreptatea și suferința din lume. Vorbitorul își pierde credința din cauza atrocităților și a inegalităților, declarându-se ateu.