Blad3 – Blad3 – O Ploaie Rece

O ploaie rece vine, dând viață acelor șoapte
și orice zâmbet ce mă alină, se pierde-acum în noapte
într-o lume de pură ficțiune abandonez dorințe
și mă iau la întrecere cu timpu’ numărând suferințe
lăsând în urmă cuvinte nespuse captive în lanțuri de tăcere
și printre amintiri zâmbete captive în lanțuri de durere
Eu am rămas tot aici, da’ sufletul meu rece a uitat să spere
și m f*t în ele sentimente, n-am nevoie de apreciere
lăsând în urmă speranțe închise, într-un cimitir de vise
toate acele lucruri promise acum sunt torțe stinse
amintiri lăsate în trecutul de regrete să zacă
și ecoul vocii tale cel auzeam în gând pe veci o să tacă
că era prea frumos să fie așa frumos, da’ ce nu moare?
și clipe fără rost se pierd cu timpul lipsit de culoare
‘Ea’ mă privește nepăsător, tăcerea ei îmi cere un răspuns
dar ea nu înțelege că nu-i nimic de spus.

Refren:
Doar ură de ascuns, lăsând în urmă vânt și ploi
Mă uit la poze vechi lăsate în praf, suntem noi
Păcat că acele cristale neprețuite se pierd în noroi
Nu mai există ‘amândoi’, privește-mă-n ochi goi.
Doar ură de ascuns, lăsând în urmă vânt și ploi
Mă uit la poze vechi lăsate în praf, suntem noi
Păcat că acele cristale neprețuite se pierd în noroi
Nu mai există ‘amândoi’, privește-mă-n ochi goi.

Strofa 2:
Lasă timpul ca să treacă, să treacă tot ce-a fost
Nimic nu mai are rost, e prea rece și anost
Drumul dintre noi e un câmp de luptă, nimeni n-o să câștige
și timpul încet dar sigur ura dintre noi o va învinge
Stai!! Oprește-te o clipă, și privește spre trecut
Clipe neprețuite lăsate să zacă, pe drumul vieții s-au pierdut
Nimic n-o să se întoarcă poate doar dezamăgiri
Te rog privește-mă cu dispreț îngropând aceste amintiri
Sunetul din decor trist și nostalgic sună
și cerul prea întunecat îmi aduce aminte că nu mai suntem împreună
Oceanul de speranțe a înghețat, dar cum să se topească oare
când nu-i nici urmă de soare ci doar durere și nepăsare
Cerul atârnă cu picuri grei de ploaie, nici urmă de astre
Simțind cum se lasă greu peste sufletele noastre
Tăcerea ei face cât o mie de cuvinte
și a mai rămas doar tristă aducere aminte.

Refren 2:
Și am trecut prin multe, dar cine să asculte?
Când vorbele dintre noi au devenit insulte
Și au fost multe clipe pierdute
Dar timpul o să treacă, prea puțin o să ajute.
Și am trecut prin multe, dar cine să asculte?
Când vorbele dintre noi au devenit insulte,
Și au fost multe clipe pierdute,
Dar timpul o să treacă, prea puțin o să ajute.

Strofa 3:
Te rog preface-te că nu-ți pasă, întoarce-ți fața, pleacă
Clipele frumoase dintre noi n-o să se mai întoarcă
Când adormeai cu tricoul meu și eu te țineam în brațe
Și îți acopeream pleoapele grele cu șoapte și speranțe
Preface-te că nu s-a întâmplat, eu am să mă prefac că te-am uitat
Se termină așa și e păcat, dar e mai bine de fapt
Am trăit clipe de neuitat ce nu vroiam ca să mai treacă
Și acum când te privesc îmi amintesc tot ce ne leagă
Dau viață gândurilor până intru în transă
Mă înec în propria substanță, vântul îmi bate frunze-n față
Toamna se lasă ușor peste sufletul meu gol
Puteam să jur că plutesc pe un nor dar m-am trezit la sol
Stăm față-n față, peste noi se lasă noaptea
Să-ți privesc ochii căprui nu mi-ar ajunge eternitatea
Dar nu mai vreau, deși o să-mi rămână-n gând
Privește-mă cu ochii tăi cei mici, că n-o să mă vezi curând.

Refren 3:
Cred c-ai uitat de tot ce-a fost dar îți vei aminti oricum
Când va fi prea târziu și eu o să renasc din scrum
Îți mai amintești când te scăpam de belele captivă în brațele mele
Și eu îmi găseam alinare în brațele tale.
Cred c-ai uitat de tot ce-a fost dar îți vei aminti oricum
Când va fi prea târziu și eu o să renasc din scrum
Îți mai amintești când te scăpam de belele captivă în brațele mele
Și eu îmi găseam alinare în brațele tale.

Strofa 4:
Florile le-am rupt, au mai rămas petale
Paharele sunt goale, poate le umpli tu cu lacrimile tale
Tăcerea e asurzitoare și parcă doare
Și nimic nu o să spele paharele murdare
Vântul rece parcă-mi spulberă cuvântul
Și stropi grei de ploaie au inundat pământul
Gheața dintre noi se topește în amintiri și vise
Dar ce rost mai are acum când sentimentele sunt stinse
Certuri au fost, secrete și regrete
Vorbe inutile în momente imperfecte
Defecte nu știu care avem mai multe
Cine a greșit mai des sau cine n-a știut să asculte
Vorbe prea multe dar au trecut, în fine
Îmi spuneai că nu am inimă, nici încredere în tine
Păi ai dreptate, nu le credeam pe toate
Dar inimă am și încă bate
Străbate hotare fără alinare
Și când durerea-i mare caută scăpare
Lasă vise-n urmă și speră
Și arde speranțe-n tristă atmosferă
Și când e rece caută căldură
Dar găsește ură și prea mult frig îndură
Tu poți să pleci, eu o să rămân aici
Am călcat de multe ori pe bec și-n tălpi am cicatrici
Și orice-aș spune în cuvinte
Nu se compară cu ce am eu în minte
Că orice-aș spune în cuvinte
Nu se compară cu ce am eu în suflet și minte
Și e trist, da’ e trist acum
Când te gândești că nu mai suntem pe același drum
Dar stăm în stație-n așteptare
Gata de plecare spre destinația următoare
De ce plângi acum și nu ai plâns atunci?
De ce mă privești așa? De ce stai și nu fugi?
De ce taci? Nu-mi răspunzi? De ce ploaia s-a oprit?
De ce-ai permis să scriem acest scenariu tâmpit?
De ce acum nu mă mai contrazici
Cum o făceai atunci, când vroiai să mă alungi?
Când mă certai cu ochi uzi, când nu vroiai să mă auzi
Când fără scut încercai după vorbe să te ascunzi
Acum ascultă liniștea cum țipă mai tare decât tine
În nopțile albe pline de sfaturile tale inutile
Și acum după sutele de ploi
Aud trecutul cum mă cheamă-napoi
Dar n-o să reușească să mă-ntoarcă
Că eu am plecat și sunt singur pe barcă
Și privesc-înapoi și ea rămâne
Ploaia s-a oprit dar nu și-a ei suspine
Și mă privește trist, parcă-ar vrea să mă-ntorc
Dar nu mai pot, am renunțat la acest joc
Obișnuiai să-mi încălzești sufletu-mi rece
Că s-a-nghețat la loc, da’ nu-i nimic, că trece
Cum treceau clipele ca o apă curgătoare
Treceau pe lângă noi și se vărsau în mare
N-am știut să apreciem și nu știm nici acum
Cu ce ne alegem când lăsăm să treacă ce-i mai bun
Rasfoind în cartea amintirilor printre pagini pline de culoare
Observ cu stupoare că sunt și pagini goale
Timpul trecea, noi ne lăsam furați de vise
Și azi încă simt parfumul tău în vremurile stinse
Și după atâtea ploi și vorbe pline de venin
În sfârșit mă așteaptă un cer senin
Și-mi amintesc de parcă ar fi fost ieri
Cum ne certam fără rost în drumul nostru spre nicăieri
Și mă priveai cu ură, iar eu cu nepăsare
Din ce-am visat și am trăit azi trecător și gol îmi pare
Ai fost o întrebare fără răspuns, ai fost gheață și foc
Acum ești doar departe, în lumea mea nu mai ai loc
Îmi spuneai că nu te înțeleg, că vrei să plec
Că sunt confuz și nu știu ce să aleg
Dar cine n-a înțeles? Chiar n-ai putut să vezi?
Și chiar crezi că mai contează? Delirezi!
Visezi, da’ când o faci tu nu visezi ca mine
Lași în urmă răni adânci, vise pierdute-n ruine
Frumusețea ta e umbrită de ura ce-o porți în tine
Dar nepăsarea ce ți-am arătat-o te-a rănit, știu bine